Un subofițer ROMÂN din cadrul SPP a fost găsit ÎMPUȘCAT MORTAL în camera sa din Libia. Avea 38 de ani și DOI COPII

Un subofițer ROMÂN din cadrul SPP a fost găsit ÎMPUȘCAT MORTAL în camera sa din Libia. Avea 38 de ani și DOI COPII
Publicat: 12/12/2018, 14:47

„Un subofițer SPP în vârstă de 38 de ani aflat în misiune internațională de protecție sub egida Națiunilor Unite în Libia, a fost găsit împușcat în camera sa din incinta bazei ONU din Libia”, se arată într-un comunicat de presă remis Mediafax.

În prezent, autoritățile desfășoară o anchetă pentru a elucida circumstanțele în care s-a produs decesul cadrului SPP.

Subofițerul era angajat în Serviciul de Protecție și Pază din anul 2004 și se afla la a treia sa misiune internațională ONU, după misiunile avute în Sudan și Afganistan.

„A parcurs toate etapele de pregătire și de testare necesare îndeplinirii de misiuni internaționale. Era căsătorit și avea doi copii. Serviciul de Protecție și Pază este alături de familia colegului nostru și se va ocupa, împreună cu autoritățile ONU, de formalitățile de repatriere”, se mai arată în comunicatul SPP.

Un alt angajat SPP, găsit mort în postul de pază

Un alt subofițer al SPP a fost găsit decedat, pe 21 iunie, în postul de pază de la obiectivul Uzlina, județul Tulcea.

Un subofițer ROMÂN din cadrul SPP a fost găsit ÎMPUȘCAT MORTAL

Decesul subofițerului, în vârstă de 29 de ani, a survenit prin împușcare.

”Procurorii militari vor stabili dacă este vorba despre moarte accidentală sau despre suicid. În momentul producerii tragediei, subofițerul era sigur în obiectiv. Acesta a parcurs toate etapele de pregătire și de testare”, se preciza în comunicat.

Foto: Hepta

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
BBC: „Nu a fost un eșec. A fost trădare!” Un comandant ucrainean povestește cum rușii...
Nu este un banc! Acești doi soți au găsit lampa lui Aladdin! Care au fost...
FOTO. Mădălina Ghenea, apariție absolut incendiară! Pictorial hot după ce s-a despărțit de milionar
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
Un mercenar rus, fost membru Wagner, spune că ucide prizonieri ucraineni din compasiune: „E și...
Tragedie în mijlocul petrecerii! Au sărbătorit eliberarea inculpaților în cazul de la Padina, iar un...
Dieta-MINUNE a Ancăi Serea! Ce mănâncă zilnic „mama eroină”, pentru a arăta impecabil după ce...
Leguma cu care culegătorii au dat lovitura în această perioadă. E la discreţie şi ia...
A murit Preotul Gheorghe! Breaking news
Cine este Andrei, bărbatul de doar 37 de ani care s-a aruncat de pe podul...
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Cât costă noul Hyundai i20 în România. Bate Dacia la preț?
Chişinăul sfidează Moscova printr-un acord de securitate cu UE. R. Moldova va fi inclusă în...
OBICEIUL sănătos prin care CÂȘTIGI ani întregi de viață!
TAXA care DISPARE definitiv din România. Iohannis a promulgat legea marți, 14 mai
Filmul care face furori pe Netflix. Povestea e inspirată din realitate
Cristina Cioran are un nou iubit, după despărțirea de tatăl fiicei ei. Ce planuri are...
"Este oribil acolo, să nu mergeți niciodată". Cea mai ieftină stațiune din Spania, capcană pentru...
Robi și Julia, un nou schimb acid de replici în Casa Iubirii! Concurenta este revoltată...
”Vai de capul meu, a făcut de râs concursul” Saveta Bogdan, critică dur câștigătorul Eurovision...
BANCUL ZILEI. - Îs supărat, mă, Vasile! - De ce, măi Ioane, că de-abia te-ai...
Mit sau adevăr: durerile de cap cauzate de presiune înainte de o furtună sunt reale?
×